FRANCIS DESSART

P O Z I Ţ I A “G A U L L I S T Ă“ A S U P R A I S T O R I E I

Când un personaj de calitatea profesorului Francis Dessart reia, într-o lucrare, un anumit număr de articole apărute în diferite publicaţii, este extrem de interesant. De fapt, se poate constata evoluţia gândirii sale, aportul reflecţiei între două scrieri.

Nu trebuie niciodată să căutăm contradicţia. Cine dintre noi nu se contrazice niciodată? Cine, prin fapte noi sau prin explicaţii mai atente, nu dă o nouă aprofundare, nu dă o nouă abordare printr-o gândire totdeauna trează? O lectură a unui text – şi în această lucrare în multe dintre ele – trebuie să ne aducă mai mult discernământ şi să trezească prudenţa propriilor noastre sentimente. Mulţumită acestei cărţi, profesor Francis Dessart ne convinge de propria noastră vivacitate pentru a înţelege lumea.

Putem să fim în dezacord cu autorul dar nu putem să nu-i recunoaştem rigoarea sa şi virtutea – în sensul literal al cuvântului. El are o poziţie „gaullistă“ asu-pra Istoriei, şi, prin aceasta, chiar asupra lumii întregi, dar în acelaşi timp el ne aminteşte că, pierzând cunoaşterea ontologică a fiinţei, ajungem la materialismul posesiei.

Jacques DAUER

Preşedinte „Académie du Gaullisme“

U N O M A L “C U L T U R I L O R D E S F Ă Ş U R A T E“

Profesorul Francis Dessart este un prieten şi reprezentantul meu la „College International du Tiers-Monde“ . Nu voi enumera aici numeroasele sale titluri ce reflectă lupta lui necontenită. Noi urmăm, împreună, acelaşi drum presărat de trandafiri şi spini.

Pentru cine nu îl cunoaşte, este destul de greu să-l defineşti. Căci este un om al culturilor desfăşurate, căruia i se potriveşte cel mai bine ima-ginea unei frumoase rodii întredeschise, cu multiple seminţe atât de strâns legate încât ne-ar trebui un pumnal ca să le separăm şi să le desfacem pedunculii lor atât de amari. Ele dau un înţeles profund misterului naturii creative: aceea care leagă prin solidaritate, cea care dezleagă prin libertate.

În acest fel am conceput epigraful „Colegiului Internaţional al Lumii a Treia“: „În Unul este Totul, în Tot este Unul“ . Seminţele unei rodii (care, în franceză, se spune grenade) sînt savuroase dacă ştim cum să le desfacem; pedunculii ei sunt amari.

Pana lui Francis, cu care scrie, este delicată, subtilă pentru cunoscători; amară pentru ignoranţi, cei care dispreţuiesc acele adevăruri pe care nici nu vor să le cunoască. Ea informează, comunică şi transmite o cunoaş-tere universală. Nici culoarea pielii, nici spiritul „étriqué“ şi nici politica nu opresc lupta lui Francis.

El personifică respectul pentru celălalt, despre care etnologul francez Claude Lévi-Strauss a scris atât de frumos: „Omul este cel care sunt, care trăieşte în mine şi ca mine şi, totuşi, este, în acelaşi timp, altul, oricât de diferit de mine ar putea fi el“ . Personajul întruchipat de Francis Dessart îmi aminteşte de Herakles Grecul sau de Hercules Latinul, care şi-a stabilit drept sarcină să îndeplinească douăsprezece munci. Francis şi-a însuşit-o pe cea de-a doua: să ucidă Hydra din Lerna, cu cele şapte capete ce se refac pe măsură ce i se taie câte unul; un pericol ce renaşte tot timpul, cum sunt capitalismul şi pseudo-socialismul. Căci Francis îşi îndreaptă arma scrisului atât împotriva capitalismului sălbatic, fără credinţă şi lege şi fără frontiere, cât şi împotriva socialismului totalitar. El se întîlneşte astfel cu Aldous Huxley din „Cea mai bună dintre lumi“ şi cu Constantin Virgil Gheorghiu, cu „Ora 25“ ; doi profeţi ai lumii noastre de azi.

Dar, în aceeaşi direcţie, se află poetul mistic englez John Donne: „Nici un om nu este o insulă, un tot complet în sine însuşi. Orice om este un fragment de continent, o parte a întregului. Dacă marea ia şi duce cu ea o bucată de pământ, Europa e diminuată ca şi cum valurile ar fi luat un promontoriu, o casă a prietenilor tăi sau casa ta. Moartea fiecărui om mă micşorează şi pe mine pentru că aparţin rasei umane. De aceea, nu te întreba niciodată pentru cine bat clopotele: întotdeauna pentru tine bat!“

Sunt rânduri scrise în 1624; noi suntem în 2004!

Abdelkader RAHMANI

– fost ofiţer superior al Armatei Franceze;

– medaliat al Naţiunilor Unite;

– preşedinte-fondator: „College International du Tiers-Monde“ şi „Institut de l’Ordre Économique Naturel“ ;

– preşedinte: „Academia Berberă de Studii şi de Cercetări Culturale“ .