FRANCIS DESSART

Merită să ne aplecăm asupra unor aspecte sociale ale gândirii lui Gandhi. Ne vine în minte o noţiune: GREVA… Această armă politică a fost recomandată de Gandhi dar nu în sensul în care o înţeleg, în zilele noastre încă, sindicatele muncitoreşti europene. Mahatma defineşte de fapt două feluri de grevă: greva civilă şi greva muncitorească. Nesupunerea civică, adevărata rezistenţă, cuprinde o forţă morală şi politică, aşa cum este ea practicată spontan în cazul ocupării unei ţări de către vrăjmaşi. Este suficient să ne amintim lipsa de cooperare cu duşmanul în ţările europene ocupate de armatele hitleriste şi mişcările similare din teritoriile arabe ocupate de sionişti, mai ales în Ierusalim. Totuşi, greva este şi o armă în mâna muncitorilor. Din acest punct de vedere, Gandhi se îndepărtează de noţiunile tradiţionale. El nu a preconizat niciodată greva prin încetarea muncii ca atare. Cu excepţia câtorva împrejurări, el s-a distanţat întotdeauna de sindicate. Atunci când mişcarea contestatară de necooperare presupunea o întrerupere a muncii, el preconiza ca nimeni să nu rămână inactiv. El le cerea greviştilor să toarcă sau să facă orice altă muncă utilă colectivităţii. Greva rămânea astfel o activitate constructivă şi nu o simplă întrerupere a muncii în sens negativ. Această noţiune de grevă pozitivă şi constructivă este integral compatibilă cu spiritul gandhismului. Ea contrastează cu obiceiurile sindicale europene, pur negativiste.

Ideologic vorbind, gandhismul apare ca fiind elementul iniţial al unui regim economic şi social care, chiar dacă este socialist, rămâne totuşi foarte diferit de modelele concepute în Europa în secolul XIX şi care nu prea evoluează. În ciuda acestor diferenţe, gandhismul păstrează unele puncte comune cu liberalismul, comunismul şi chiar fascismul.

Discipolul lui Gandhi, Lanza del Vasto face următoarea comparaţie în „Pelerinaj la izvoare”¹³ (Paris, Denoel, 1943) analizând după cum urmează punctele comune ale gandhismului cu ideologiile contemporane:

„Cu regimul liberal, se aseamănă în următoarele: libertatea politică, aşa cum o concep liberalii. Respectul opiniei adversarului. Sentimentul că binele oamenilor nu poate fi făcut cu forţa. Cu regimul comunist, asemănările sunt următoarele: întâietatea muncii. Datoria muncii manuale pentru toţi. Egalitatea drepturilor şi îndatoririlor, indiferent de funcţie şi de inegalitatea aptitudinilor. Cu regimul fascist, sunt următoarele: autarhia, adică starea unei ţări care trăieşte cât mai mult din resursele propriului sol. Principiul solidarităţii corporatiste care înlocuieşte concurenţa comercială. Afirmarea voinţei omului ca fiind independentă de condiţiile economice. Recursul la persoană şi la autoritatea ei. Pregătirea cadrelor şi şefilor…”

Această comparaţie necesită însă câteva explicaţii. Autorul compară doar aspectele pozitive ale sistemelor, uitând că acestea au dus la aberaţii foarte îndepărtate de eventualele elemente idealiste şi sincere din opţiunile lor fundamentale. Să ne amintim că singurii naţional-socialişti sinceri, care vroiau deci un socialism naţional în Germania au fost grupaţi în jurul lui Gregor şi Otto Stasser, primul fiind asasinat de hitlerişti şi cel de al doilea luptând până la urmă în clandestinitate pentru eliberarea Germaniei de acea tiranie sufocantă. Constatarea nu este de altfel valabilă numai pentru regimul fascist. Idem pentru marxism.

Lăsând la o parte noţiunea de non-violenţă, definiţia gandhismului nu este în acest sens valabilă pentru orice regim revoluţionar din „Lumea a treia”, sincer naţionalist şi autentic socialist. La nivel politic, gandhismul lasăun mesaj de un mare interes care se poate sintetiza în felul următor:

– practica non-violenţei active şi a nesupunerii civice ca mijloc de luptă populară împotriva opresiunii,

– violenţa eliberatoare, atunci când circumstanţele o impun,

– aspectul constructiv al oricărei revendicări sociale,

– căutarea unui regim care să ducă la o eliberare naţională şi socială, adică specifică,

– apărarea omenirii întregi prin pace şi justiţie.

Acest mesaj al Mahatmei Gandhi răspunde prin universalitatea sa speranţelor tuturor popoarelor într-o societate nouă, bazată pe respectarea oamenilor şi popoarelor, pe justiţie şi umanism…

FRANCIS DESSART